Google va oferi posibilitatea utilizatorilor de telefoane, tablete si alte gadgeturi cu sistemul de operare Android sa cumpere filme prin intermediul Google Play, fosta Android Market, relateaza surse din cadrul companiei, preluate de CNET.
In prezent, Google Play permite inchirierea de filme insa numai in Statele Unite. Odata cu posibilitatea descarcarii de productii video, Google ar urma sa extinda oferta de filme la nivel international.
Potrivit surselor citate de CNET, Google a ales sa permita utilizatorilor sa salveze filmele in conditiile in care, potrivit unui sondaj de opinie, exista multi cinefili care isi realizeaza colectii cu productiile preferate.
Noua optiune ar urma sa fie introdusa in vara acestui an.
Sursele afirma ca Google negociaza, in prezent, cu reprezentantii caselor de filme de la Hollywood si ca un acord ar urma sa fie prezentat in curand.
Ramane de vazut cu ce oferte de preturi va veni Google si prin ce modalitate va reusi sa previna multiplicarea filmelor.
De altfel acesta este principalul obstacol pentru lansarea ofertei. Nu este exclus ca Google sa vina cu o solutie de compromis – sa permita stocarea filmelor de catre utilizatori numai in cloud, la fel cum a procedat si Apple.