Sud-coreenii ar putea lansa noul smartphone Samsung Galaxy S7 la începutul lunii februarie 2016, cu aproape o lună mai devreme decât calendarul iniţial, pentru a contracara efectele lansării modelelor iPhone 6s şi iPhone 6s Plus.
Galaxy S6 şi S6 edge au fost anunţate pe 1 martie 2015 şi au fost lansate la mijlocul lui aprilie. Cu Samsung Galaxy S7, sud-coreenii vor devansa calendarul, urmând ca telefonul să fie anunţat oficial în ianuarie 2016 şi prezentat în primele zile ale lunii februarie, afirmă Sammobile, care citează surse oficiale.
GadgetReport.ro relata, recent, că acest lucru va fi posibil ca urmare a noii metodologii implementate de Samsung, denumită “Agile”, care îi permite să scurteze timpul necesar pentru dezvoltarea noilor telefoane cu aproximativ 2 luni.
Sud-coreenii speră ca, prin lansarea Samsung Galaxy S7, să atenueze din emulaţia creată de noul iPhone şi să îndrepte privirile clienţilor asupra lor.
Noul telefon ar urma să continue linia de design premium lansată de seria S6 şi să aducă un plus de performanţă.
Mai mult chiar, Samsung Galaxy S7 ar putea veni în două variante, una cu procesorul Qualcomm Snapdragon 820 şi o alta cu octa-core-ul Exynos.
Nu este exclus ca, odată cu seria 7, să asistăm la o separaţie de hardware între Galaxy S şi Galaxy S Edge – procesoare şi ecrane diferite şi software dedicat (optiune deja prezentă într-un stadiu incipient pe Galaxy S6 Edge, cu al său modul de aplicaţii pe marginea rotunjită).
Dimensiunea display-ului, la ambele telefoane, va fi de 5,7” cu rezoluţie QHD, iar diferenţa va fi dată de curburile de pe Edge.
În rest, Samsung Galaxy S7 şi Samsung Galaxy S7 Edge vor avea 4 GB de memorie RAM, un spaţiu de stocare de 64 GB şi două camere, una de 16 MP şi o alta de 5 MP.
Alte surse vorbesc despre faptul că Samsung Galaxy S7 ar urma să prezinte o cameră principală de 20 MP şi o alta de selfie de 8 MP, cu stabilizare optică şi senzor ultra low light.
Alte noutăţi vor fi reprezentate de adoptarea portului USB de tip C şi a cartelei electronice e-SIM, soluţie tehnică care ar urma să devină noul standard în materie. E-SIM, disponibil deja pe noul iPad, permite utilizatorilor să schimbe operatorii de telefonie mobilă fără să fie nevoiţi să schimbe şi cartela fizică din telefon.
Dincolo de aceste facilităţi, noul Samsung Galaxy S7 ar urma să revină la standardul IP68, fiind rezistent la apă şi praf, şi să includă o nouă soluţie de optimizare a bateriei, Graphene Superfast, care va încărca telefonul în 15 minute!
Telefonul ar urma să ruleze noul sistem de operare Android 6.0 Marshmallow.