10.000 de dolari pentru un Apple Watch de lux nu mai pare atât de mult dacă privim cea mai spectaculoasă variantă a smartwatch-ului, lansată de producătorii de bijuterii Brikk Lux Watch Omni, de 115.000 dolari.
Ceasul vine în doua variante, cu cadrane de 38 sau 42 milimetri, acoperite cu aur galben de 18 K, aur alb şi platină. Pe carcasa, curea şi pe rotiţa Digital Crown, cei de la Brikk au bătut şi câteva zeci de diamante.
Producatorul de bijuterii s-a gândit şi la cei care n-au 115.000 de dolari să cumpere un ceas. Au lansat şi o versiune “populară”, de 50.000 de dolari, cu numele Lux Watch Deluxe.
Dacă va interesează Apple Watch Brikk Lux sau Lux Watch Deluxe, puteţi face o precomandă pe site-ul Brikk. Va trebui să daţi avans 10.000 de dolari şi aşteptaţi între 4 şi 6 săptămâni pentru livrare.
Producatorul de bijuterii a lansat, anterior, si o versiune de iPhone 6 din aur, platina si diamante care costa intre 10.000 si 50.000 de dolari. Daca va intereseaza ofertele, le vedeti AICI.